Subiecte

Ușile automate – simple, utile și sigure

Este ceva de domeniul firescului în multe clădiri: ușile se deschid automat și apoi se închid la loc. În supermarketuri, hoteluri și la dealeri auto, precum și în instituții publice și spitale, aceste uși servesc drept intrări primitoare și accesibile. Ele pot fi, de asemenea, echipate ulterior la costuri rezonabile.

Ușile automate permit accesul comod și fără restricții

Sistemele de uși automate sunt foarte populare în hoteluri.

Sistemele de uși automate sunt foarte populare în hoteluri. © Stefan Dauth / GEZE GmbH

Apăsarea clanței ușii sau rotirea mânerului rotund al ușii, tragerea sau împingerea ușii și închiderea ușii la loc după ce ai trecut: toate acestea pot deveni agasante la un moment dat. Mai ales că oamenii uită adesea să închidă ușa după ce trec. Iar pentru unii oameni, deschiderea ușii și închiderea la loc a acesteia poate fi imposibilă, cum ar fi cazul persoanelor aflate într-un scaun cu rotile, al copiilor, persoanelor în vârstă sau cu dizabilități. Ușile automate asigură oricui accesul comod în clădiri, lucru care este tot mai mult apreciat, uneori fiind chiar privit drept ceva de domeniul firescului.

Ușile automate sunt preferate în anumite sectoare

Ușile automate permit deja accesul modern, fără restricții, ieșirea și intrarea în numeroase clădiri. Acestea sunt deosebit de adecvate pentru clădiri cu un trafic intens de persoane. În prezent, ele sunt considerate a fi o dotare practic standard în următoarele sectoare:

  • Sănătate/igienă: în sectorul sanitar, sistemele de uși automate sunt soluția igienică de trecere prin uși pentru vizitatori, pacienți, medici și brancardieri. Aceștia nu mai trebuie să deschidă ușile manual, evitând, totodată, transmiterea microbilor aflați pe mâinile lor.
  • Hoteluri și gastronomie: o intrare impozantă și comodă reprezintă un prim semn de bun venit pentru oaspeții multor hoteluri. Accesul automat în bucătărie și alte zone le permite angajaților din industria ospitalității să își îndeplinească sarcinile în siguranță, asigurând și o deservire fluentă. Accesibilitatea, siguranța și igiena sunt avantaje importante și la nivelul acestui sector.
  • Industria de vânzare cu amănuntul: sistemele de uși automate dirijează fluxul de clienți la intrarea în unitate, servind drept puncte de acces impozante și confortabile. Ele creează o ambianță luminoasă și primitoare pentru cumpărături și contribuie, de asemenea, la economisirea energiei, deoarece se deschid numai când este necesar, reducând la minimum efectele frigului sau căldurii de afară asupra temperaturii din interior.
  • Clădirile publice: accesul fără restricții în clădirile publice este impus acum prin lege. Sistemele de uși automate sunt o soluție eficientă și sigură în acest sector, îndeosebi în cazul unui trafic intens de persoane.
Prin GC 307+ aveți posibilitatea comandării simple a ușilor automate fără reacție tactilă în zona de interior și de exterior.

GC 307+, un buton de proximitate fără atingere directă. © GEZE GmbH

Un alt avantaj: Sistemele de ușă automată, care se utilizează împreună cu detectoare de mișcare cu radar, se deschid și se închid fără nicio atingere. În acest fel se poate minimiza contactul fizic și se poate evita transmiterea bacteriilor și virușilor – o soluție igienică, ideală în special în zone des frecventate.

Descoperiți soluțiile noastre GEZE pentru zona de intrare (PDF | 1,12 MB)

Descoperiți soluțiile noastre GEZE pentru zona de interior (PDF | 287 KB)

Componentele de automatizare a ușii

Sistemele de feronerie glisantă creează uși care se deschid automat. Aceste sisteme de feronerie glisantă constau din mai multe componente:

  • Elementul de comandă: acesta este un detector care înregistrează o comandă de deschidere și o transmite către comanda sistemului de acționare/unitatea de comandă. Există detectoare manuale, cum ar fi suprafețe tactile, telecomenzi cu unde radio, butoane și comutatoare, respectiv detectoare automate, cum ar fi detectoare de mişcare, senzori, bariere cu fotocelule și bariere digitale. Din rațiuni de comoditate, sunt prevăzute adesea diferite tipuri de detectoare pe o ușă automată.
  • Unitatea de comandă: aceasta este creierul sistemului, incluzând de obicei comutatoare cu temporizator, setări pentru viteza de deschidere, unghiuri și timpul de menținere a poziției deschise, precum și, dacă este cazul, componente de tehnologie pentru siguranță suplimentară, cum ar fi sisteme de control al accesului, monitorizare video etc.
  • Unitatea de acționare: unitatea de acționare a ușii utilizează forța generată de un motor electric pentru a deschide ușa. Unitatea de acționare deschide ușa și apoi o închide la loc.
  • Senzorii-baghetă: senzorii-baghetă (detectoarele de prezență) monitorizează traseul parcurs de canaturile ușii și muchiile de închidere. Aceștia opresc cu promptitudine ușa dacă există riscul de coliziune sau de prindere a unei persoane sau unui obiect. Înainte de a utiliza senzori de siguranță, vă rugăm să consultați producătorul ușilor antifoc pentru a afla dacă senzorii sunt omologați.

Cele mai înalte standarde în materie de uși automate

O ușă automată dintr-o clădire rezidențială

O ușă automată dintr-o clădire rezidențială © Aleksandrs Kendenkovs / GEZE GmbH

Standardele de siguranță pentru sistemele de uși automate din Germania sunt cele mai ridicate din lume. Dat fiind faptul că dispun de unități de acționare cu motor electric, acestea sunt considerate a fi mașini electrice, conform definiției Directivei privind mașinile. Prin urmare, acestea sunt supuse unor cerințe speciale cu privire la siguranță. Norma europeană EN 16005 este implementată prin norma DIN EN 16005 în Germania și stabilește cerințele cu privire la proiectare și metodele de testare aplicate pentru asigurarea unei utilizări în siguranță a ușilor automate. Un alt standard impus prin lege în Germania este DIN 18650, care rămâne obligatoriu ca standard mai vechi și mai strict.

Dispozitivele de protecție

Operatorul este obligat prin lege să asigure mișcările de deschidere și închidere ale ușilor automate și sursele de riscuri asociate. În unele cazuri, este suficientă monitorizarea muchiilor de închidere principale. În anumite condiții (de exemplu, clădiri utilizate cu preponderență de persoane în vârstă, persoane cu mobilitate redusă sau copii mici), trebuie asigurată întreaga zonă a ușii. Numeroase sisteme mai vechi ale ușilor pot fi echipate ulterior cu o gamă de amenajări de protecție.

Principalele prevederi ale normelor DIN EN 16005 și DIN 18650 reclamă protejarea zonelor periculoase prin următoarele mijloace:

  • Utilizarea de senzori pentru prevenirea strivirii, retezării sau lovirii la deschidere și închidere
  • Distanțe sigure pentru prevenirea strivirii și prinderii
  • Limitarea forței canaturilor
  • Necesitatea asigurării unui nivel ridicat de securitate a sistemului de control al ușii și de senzori din „clasa de performanță C” pentru ușile standard, respectiv din „clasa de performanță D” pentru căile de evacuare și de salvare (conform normei EN ISO 13849-1)

Mentenanța și inspecția

În conformitate cu normele DIN EN 16005, DIN 18650 și Normele tehnice pentru locurile de muncă – Uși și porți (ASR A1.7), ușile automate sunt supuse unei inspecții tehnice de siguranță obligatorii, efectuate de un expert. Aceasta se va face la punerea inițială în funcțiune, apoi cel puțin o dată pe an, însă și în funcție de necesități – de exemplu dacă se schimbă destinația clădirii.

Pe lângă această inspecție, cerințele cu privire la mentenanță includ, de asemenea, mentenanța periodică obligatorie a ușilor automate/cu acționare mecanică. Intervalele de mentenanță sunt în funcție de specificațiile producătorului cu privire la instalație. Se recomandă mentenanța de două ori pe an în cazul ușilor automate de pe căile de evacuare și de salvare.

Protecția împotriva incendiilor și căile de evacuare libere

Sisteme de uși automate de pe căile de evacuare și de salvare

Sisteme de uși automate de pe căile de evacuare și de salvare © Jürgen Pollak / GEZE GmbH

Ușile automate asigură siguranța, datorită sistemelor sofisticate și senzorilor – chiar și în situații de urgență. Ușile utilizate ca uși de protecție antiincendiu trebuie să se închidă în siguranță chiar și în cazul unui incendiu, respectiv al degajării de fum. Într-o situație de urgență, acestea sunt închise automat prin intermediul unui senzor de fum, securizează compartimentul de incendiu sau împiedică răspândirea fumului. Acestea pot fi acționate, de asemenea, prin intermediul unui sistem al clădirii, cum ar fi unitățile centrale de detectare a fumului.

Dacă o trecere este identificată a fi cale de evacuare și de salvare, ușile automate trebuie prevăzute cu un generator de impuls (detector) pentru deschiderea de siguranță. Acesta asigură faptul că ușa se deschide după câteva secunde de la declanșarea sistemului, respectiv după o cădere de tensiune, astfel încât să se poată utiliza ușile drept căi de evacuare și de salvare în situații de urgență.

Comanda centralizată și monitorizarea prin interconectare

Instalațiile ușilor automate sunt interconectate cu sistemele clădirii, cum ar fi sistemul căii de evacuare, sistemul de control al accesului, tehnologia pentru clădire și unitățile de comandă ale instalației de evacuare a fumului și a căldurii. Aceasta permite comanda centralizată și monitorizarea tuturor acestor sisteme, crescând astfel eficiența sistemului de administrare a infrastructurii.

Amenajarea accesibilă cu uși automate

Obiectivul unei amenajări accesibile îl reprezintă proiectarea și construirea de clădiri și locuințe, astfel încât acestea să poată fi utilizate de oricine fără ajutor și fără restricții. Designul accesibil pentru toți este inclus în reglementările din domeniul construcțiilor în vigoare în Germania și este un criteriu aplicabil pentru proiectele de construcții publice.

Trebuie, de asemenea, să fie posibilă deschiderea și închiderea ușilor cu un efort redus. În caz contrar, sunt necesare sisteme de uși automate.

DIN 18040-1 Clădirile accesibile publicului

Designul accesibil pentru toți devine tot mai popular și în domeniul locuințelor. Numărul persoanelor în vârstă din cadrul societății a crescut semnificativ, mulți oameni putând și dorind să ducă o viață independentă la vârsta a treia.

Designul accesibil pentru toți oferă numeroase avantaje și pentru alte categorii de vârstă. Acest concept este util pentru persoanele care suferă consecințe temporare ale unor accidente, persoane cu cărucioare pentru copii, bagaje sau plase de cumpărături și familii cu copii mici. În astfel de situații, adică atunci când deschiderea, respectiv închiderea manuală a ușilor este incomodă, dificilă sau chiar imposibilă, soluțiile cu uși automate asigură un nivel ridicat de comoditate a utilizatorilor.

De partea siguranței, cu ușile automate furnizate de GEZE

Există numeroase variante de uși glisante automate.

Există numeroase variante de uși glisante automate. © Erwin Kamphuis / GEZE GmbH

Doriți să vă întâmpinați vizitatorii printr-o soluție foarte specială de acces? GEZE oferă zone de acces adaptate cu uși rotative, glisante și batante automate, precum și toate tipurile de soluții speciale, inclusiv uși de protecție pentru mașini-unelte. În gamă sunt incluse și elemente de comandă ce controlează automat și asigură ușile.

Unitățile de acționare pentru uși furnizate de GEZE deplasează în siguranță și confortabil sistemele de uși automate. Acestea pot fi adaptate flexibil, în funcție de diferitele nevoi ale utilizatorilor. De asemenea, acestea pot să comunice cu alte dispozitive, cum ar fi instalațiile de semnalare a incendiilor, și să preia unele sarcini de comandă în sistemul clădirii.

GEZE are mulți ani de experiență de lucru în condițiile normelor stricte de siguranță din Germania conform DIN 18650. Toate sistemele de uși automate și toți senzorii-baghetă GEZE îndeplinesc cerințele normei EN 16005.

Pentru locuințe: pachetul pentru uși de intrare rezidențiale GEZE

Pachetul pentru uși de intrare rezidențiale GEZE transformă ușile de intrare ale locuințelor și blocurilor de apartamente în soluții automate de acces fără restricții. Posibilitatea de alegere flexibilă a componentelor permite crearea unui pachet personalizat pentru uși de intrare rezidențiale, cum ar fi deblocarea ușii prin intermediul unui sistem de control al accesului cu „amprentă”. Dacă se dorește, acest tip de ușă de intrare în casă poate fi, de asemenea, integrat într-un sistem de locuință inteligentă existent.

Mai multe despre pachetul pentru uși de intrare rezidențiale furnizat de GEZE

Soluția potrivită pentru orice cerințe

Dat fiind faptul că ușile automate sunt amplasate adesea în zona de intrare a unei clădiri, acestea se bucură de o atenție specială din partea arhitecților. Aceasta deoarece zonele de intrare joacă rolul unor „cărți de vizită” ale clădirilor – creând o importantă primă impresie.

  • Sistemele de uși glisante automate furnizate de GEZE sunt moderne, elegante și asigură economii de spațiu.
  • Ușile rotative automate sunt utilizate în zonele de intrare ale unor clădiri mari și prestigioase. Acestea îmbină estetica arhitecturală cu o funcționalitate maximă.
  • Opțiunile din gama Slimdrive de unități de acționare au o înălțime constructivă de doar 7 cm și se integrează perfect în arhitectura clădirii, permițând, totodată, o gamă extinsă de aplicații. Înălțimea constructivă foarte mică permite o integrare aproape insesizabilă în fațadă. Unitatea Powerdrive este un adevărat grup de forță, având capacitatea de a acționa de o manieră convenabilă și sigură uși grele.
  • Pentru blocarea sigură și deblocarea a sistemelor de uși glisante automate, GEZE furnizează diferite soluții de blocare în funcție de cerințele cu privire la siguranța și comoditatea în operare.

Instalare simplă, chiar și în cazul montării ulterioare

Sistemele de uși batante automate se caracterizează printr-o montare simplă și prin faptul că pot fi, de asemenea, reconfigurate ulterior. Elementele de comandă controlează sistemele de uși automate; senzorii baghetă le asigură.

Componentele tehnice aflate la baza acestora nu sunt întotdeauna la îndemâna tehnicienilor constructori, deoarece presupun stăpânirea unui număr mare de parametri. Materialele de service GEZE ușurează manipularea sistemelor de uși automate de către aceștia, permițând o ajustare mai rapidă și simplă a setărilor. De exemplu, proiectele de cablare sunt utile la proiectarea montajului ușii, iar terminalul nostru pentru service ST 220 poate fi utilizat pentru setarea ușoară a parametrilor ușii. Pe lângă instrucțiunile de montaj, videoclipurile de montaj sunt, de asemenea, utile la montarea sistemelor ușilor.

Accesați Videoclipul de montaj pentru unitatea Powerturn

Accesați Videoclipul de montaj pentru mecanismul IS Powerturn

GEZE este un furnizor de tip „sursă unică” de soluții complete, concepute în vederea satisfacerii nevoilor specifice.

Verificarea de siguranță, mentenanța, materialele de service

Componentele mobile și unitățile de acționare sunt supuse uzurii, astfel că necesită lucrări periodice de mentenanță. Operatorul trebuie să se asigure că sistemul ușii este permanent în bună stare de funcționare. Pentru asigurarea fiabilității ușii, sunt necesare o inspecție anuală, realizată de experți, și mentenanța periodică. Se recomandă două inspecții pe an în cazul ușilor de evacuare. Se vor avea în vedere toate aspectele relevante pentru siguranță, montajul corect și integrarea în contextul general al clădirii.

Parametrii sistemelor de uși glisante, batante și rotative automate GEZE pot fi setați și revizuiți rapid și ușor prin intermediul unui laptop sau PC cu software GEZEconnects și prin comunicație Bluetooth fără fir. Prin citirea simplă a mesajelor de eroare se reduc costurile de service și mentenanță. Funcțiile de diagnosticare afișează în timp real cei mai importanți parametri ai sistemului ușii. Astfel, se pot remedia rapid defecțiunile. Toate setările ușii respective pot fi salvate în vederea documentării, pot fi preluate pe alte sisteme și pot fi transmise prin e-mail. Sistemele existente pot fi, de asemenea, configurate cu ușurință pentru a fi compatibile cu software-ul GEZEconnects.

GEZE Service oferă pachete flexibile și personalizate de service și mentenanță, precum și instruire în acest domeniu.